 |
| Răchițele, mai 2015 |
Una din bucuriile faptului că vezi o potârniche este că o vezi. Cam toate păsările sălbatice lipite de sol au tendința să se facă cât mai nevăzute. Să le cauți este o osteneală. Să dai peste ele din greșeală e mult mai ușor, dar vei număra secundele până își vor lua un avânt înaripat în alt loc. Câteva momente și vei rămâne doar cu o amintire. Mi s-a permis să am ocazia primăvara aceasta să mă intersectez cu o grădiniță de 9 pui miniaturali. O potârniche-mamă stresată zburând confuză câțiva metri mai în pădure încerca continuu să mă convingă să merg în altă direcție. O vulpe ar fi crezut că e rănită și-ar fi mers țintă spre ea. În schimb, eu mi-am permis 5 minute să-i număr puii și să le rețin privirea câtorva dintre ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu