sâmbătă, 21 februarie 2015

Buni-Mami-Eu

Cluj Napoca, martie 2014
Am revenit la film acum un an destul de încurajat că știu ce fac. Am mai folosit aparate de scos jpg-uri, chiar și raw-uri (fiindcă mi-am permis luxul). Așa că ce putea fi așa de greu. M-am uitat pe youtube cum se instalează un film și, fidel instrucțiunilor, am pus filmul într-un aparat rusesc, vechi și nesofisticat găsit prin curtea oserului din Cluj. Smena 8M nu a fost o achiziție dintr-o licitație, ci de pe un nylon aruncat pe pământ ca să apere felurite vechituri de noroi. Ea era una dintre vechiturile pe care nu se punea mare preț.

Timpul petrecut prin podul vânzătorului i-a prins bine. Pare să fi dobândit o minte a ei după atâtea decenii, o neîmblânzire pe care am descoperit-o abia după developarea filmului. A fost destul de anevoios să o stăpânesc. Încadrezi, dar încadrează și ea. Apeși butonul, dar ezită ca să-și mai facă și ea un pic de timp să aleagă momentul potrivit.

Ratări și alte posibilități. Ratările nu am de gând să vi le arăt în această serie de sâmbete ce urmează. Posibilitățile însă da, fiindcă au câte ceva de la mine și, așa cum am amintit, câte ceva de la Smena.

Compoziția s-a deplasat către stânga ca să includă o mașină Smart (ideea ei). A decis să pună o sedilă a contemporaneității în compunerea acestei "posibilități" cu toate că eu încadrasem mai în dreapta și mai în urmă cu 20 de ani (ideea mea).

À bientôt!

marți, 17 februarie 2015

Il Quintetto

Peschiera del Garda, septembrie 2014

Portul din Peschiera del Garda. Strada Romei e orientată bine, spre Roma. Luptătorul și-a îndreptat cu fidelitate atenția către vechiul front din nord. Pescărușii se adună câte trei, câte patru, câte cinci - nu contează câte - în forme geometrice clasice.

De când în Peschiera nu mai este pescărie, altceva nu mai e de făcut... (decât turism.)

duminică, 15 februarie 2015

sâmbătă, 14 februarie 2015

Felicitare de Arad


Arad, ianuarie 2015
Notă de subsol: Plan apropiat: plimbăreți nostalgici. Plan depărtat: colegiul revăzut.