Ordinar de Oser

Cluj-Napoca, martie 2014

Seria "Ratări și alte posibilități" părăsește cu totul valea Gersei și toate vecinătățile ei, însă vom reveni cu altă ocazie. Ne întoarcem la Cluj, orașul meu, pentru a termina seria. Și unde altundeva să încheiem o serie trasă în chip pe un vechi aparat foto decât la Oser, târgul drag de vechituri.

Satul care-a ațipit

Gersa, martie 2014

Multe râuri puternice își au obârșia pe versanții sudici ai munților Rodnei. Două dintre ele, cele mai estice de altfel, poartă numele de Rebra și Sălăuța fiind firele de apă ce umezesc neîncetat satele așezate pe văile lor. Pe deoparte Parva și Rebra asprite de versanți abrupți, iar pe de alta Hordoul, Telciul, Romuli și Dealul Ștefăniței împrăștiate sub măgurile rotunde.

Nu e de mirare că Gersa, valea din mijloc, rămâne uitată. Atunci când am dat eu, un orășean nedumerit, și tovarășul meu, Sorin, peste ea într-o iarnă cu multă zăpadă și cu cer întunecat, ne-am dat seama că am greșit drumul. Ajunsesem din greșeală într-o zonă pe care nu doar că nu o cunoșteam, dar niciodată nu am observat-o pe hartă. Întâmplarea a fost pădurea. Pădurea nu ne-a lăsat să trecem în vreo altă direcție cu toate că am trasat linii zadarnice prin desișuri doar ca să ne blocăm dinnou. Din cauza oboselii și a apropierii nopții, am nimerit într-un drum pe care l-am găsit în pădure ce ne-a slobozit în acceastă pustietate gospodărită.

În iernile înghețate, nu doar că nu mai curge pârâul împietrit sub plăcile de gheață, dar nici pasul de om nu se mai scurge dinspre josul văii spre liniștea în care doarme pustia de sus. Oamenii nu locuiesc aici în timpul iernii. Drumul Gersei distrus undeva la mijlocul lungimii lui este doar un motiv pentru a nu petrece lunile reci în solitudinea albă, iar mai ușor devine de trecut dintr-o vale într-alta către vecinii înstrăinați de tine decât să parcurgi la vale tot drumul cel lung către primele case încălzite.

Primăvara locul se trezește iar, deși anevoios fiindcă primele luni sunt nămoloase, iar drumul nu tot timpul primitor celor 4 roți. Iar trezirea, durează și se aude prin strigăte de la deal la deal, dar nu durează mult fiindcă vara trece și muncind timpul trece și mai repede. Toamna, calea e pregătită iar plecării cu desăgile pline, cu animalele obosite și cu toate uneltele care nu pot fi păstrate în siguranță în casele încuiate. Satul ațipește în liniște dinnou...

Din pământ (2)

Telciu, martie 2014

În pământ sunt toți aceia
Cari-au fost și nu mai sunt:
Din pământ e făcut omul,

Și se-ntoarce în pământ.

Din pământ de George Coșbuc

Din pământ (1)

Telciu, martie 2014

Din pământ răsare floarea,
Apa iese din pământ,

Și în pământ e diamantul

Îngropat ca-ntr-un mormânt.

 

Din pământ de George Coșbuc

Subzonă de tranzit

Cluj-Napoca, februarie 2014

Imagini independente: Autobuzul 35 se apropie de semaforul la care tu aștepți blocat de culoarea roșie la pietoni. Folosești scurtătură, cu toate că e varianta mai lungă, fiindcă pe acest pasaj nu există restricții. / Încă ai sub18, iar unele interacțiuni la nivelul solului te lasă cu o valoare intrinsecă de confuzie. De sub geci de piele ți se oferă la preț de-o alocație telefoanele de pe afișul răstignit deasupra agitației. Ofertă instantanee! Ia-o până nu-l ia pe negustor poliția. / Potențialul interacțiunilor de acest gen de la nivelul subsolului devine imaginabil amplificată. / Tot timpul subsolul a fost o sursă de cacealma, de oameni cu lopeți fugind după oameni fără lopeți, de jandarmi căutând oamenii cu lopeți ghidați de oamenii fără lopeți, de alte întâmplări mai dubașe, de regionalisme vulgare pe care mintea trebuia să le definească în funcție de context. / Cu toate acestea, intri la subsol și descoperi oameni ai solului grăbiți să nu se asimileze subsolului și de-asemenea multă veselie, probabil irațională și alimentată de alcool, pe la barurile ieftine umplute de oameni și sacoșele lor.

Baltă publică

Cluj-Napoca, martie 2014

- untitled -

Genova, septembrie 2014

Daciiizbitenzid

Cluj-Napoca, martie 2014

Un idéal esthétique

Pont Pierre-Pflimlim, aprilie 2014

Nu am considerat lebăda ca fiind în esență o creatură așa de ambivalentă până nu am pus piciorul pe pedală în Franța pe meleagurile Alsaciei și m-am trezit redirecționat de pe pista de bicicletă din cauza unui abuz din partea unor aripi întinse, articulate agresiv înspre mine.

Mda, teritoriul trebuie respectat, gâsco! Această frumusețe abundentă pe malurile Rinului, prin parcurile Strasbourg-ului, pe canalele de la țară și pe oriunde mai există apă și o sursă permanentă de resturi de pâine uscată a devenit brusc antitetică încât mă face să tremur doar la gândul că vine iar primăvara.

Antitezele persistă și în alt sens: își trăiește copilăria ca fiind urâtă, își resuscitează apoi maturitatea ca fiind un ideal estetic. Că gâsca-i tot gâscă a adus-o în Viena la un gustos proțap într-una dintre legendele moderne românești, iar splendoarea mișcărilor din baletul acompaniat de muzica lui Tchaïkovski i-a adus în schimb adorație culturală seculară.