Găleata de rumeguș

Băile Borșa, mai 2015

Iscălitură

Strasbourg, iunie 2015

 A început vara la Strasbourg (Bas-Rhin, Alsace, France, Europe, Planet #3) și e la fel de cald ca-ntr-o haltă de tren unde lipsește găleata de la fântâna. Auziți aici! Am două serii frumoase care ne vor duce până în toamnă, însă sper să nu stați pe-acasă sau cu mâna pe telefon vânând 3G-ul pe oriunde vă veți afla așteptând să mai postez ceva cu toate că anumite imagini vor fi însoțite de scurte eseuri.

Dintre cele două serii, una am început-o deja, iar dacă nu vă satisface imaginea digitală, o plimbare în jurul oricărui oraș românesc vă va oferi realitatea (deci fiți cu ochii în patru). A fost o distracție să adun acele câteva imagini incluse în această serie (postate/nepostate deja). În ce privește unele, precum Relaxare totală, pur și simplu am căscat de mirare și am zis că n-are cum. Îi mulțumesc lui Mircea că m-a liniștit spunându-mi că e perfect normal și că ar trebui să merg mai des în pădurile Clujului pentru a mă acomoda. Seria cred că va continua pentru restul vieții mele fiindcă, la cum am văzut, lumea are o plăcere de a arunca gunoaie în natură și subiectul nu va fi ușor de epuizat.

No, bucurați-vă de vară! Nu aruncați gunoaie! Nu tăiați păduri!

Tabără la dig

Florești, mai 2015

Vraja canapelei

Pădurea Hoia, mai 2015

Grille

Schiltigheim, martie 2015

Ordinar de Oser (3)

Cluj-Napoca, martie 2014

When you grow up in a place, you always think it’s mundane. Then you travel around and live in different places and you realise that you’ve got it the wrong way round. It’s where you come from that’s the strange, exotic, quirky, mad place. I’m seeing it with very different eyes now. Irvine Welsh     

Ca mulți alți prieteni de-ai mei, am copilărit și "întinerit" la Cluj. M-am învârtit mulți ani prin același loc, simțind, într-o perioadă când căutam strict experiențe noi, că totul din jur e ordinar, lipsit de mișcare, stagnat într-un sec repaus. Părăsind Clujul mi-am dat seama că am înțeles lucrurile pe dos, și că am adaptat subiectiv lucruri extraordinare ca fiind de nivelul lucrurilor ordinare. 

Nu e de mirare că am ajuns să demolez lucrurile astfel. Nu e de mirare nici că prietenii mei manifestă aceeași imunitate față de extraordinarul tangibil (transformat "reversibil" în ordinar), considerând extraordinar doar ceea ce rămâne intangibil. Nu putem fugi deci de concluzia că ar aparține de uman să ne plictisim de ceea ce este normativ. Aspartamul a substituit suprafața papilei gustative ca urmare a insuficienței gustului zahărului pe limba consumatorului. Punctul culminant din mass-media nu se poate limita la hotarele realului, ci trebuie să fie îmbogățită de propagandă și de senzațional regizat. Casa nu mai poate avea un singur etaj, iar viața nu mai poate fi la țară. Diagonala nu mai poate fi mică, iar mașina nu mai poate fi Dacie. Aparține de uman să ne conformăm la pasiunile ignoranței noastre.

Atât eu, cât și prietenii mei am împărtășit visul occidentului la apus de zi, nespus de rar visul orientului la răsărit fiindcă foarte rar ne trezeam așa devreme. La așa ceva mă refeream prin intangibil: visul occidentului. Acum că unii am atins occidentul, am ajuns la pasul în care visăm că dincolo de apa cea mare occidentul ar fi și mai bun. E interesant cum ne ferim astfel de adevărata problemă, căutând rezolvare doar avidității problemei (ceea ce n-ar trebui să fie sarcina noastră, dar uite cum am luat țeapă). 

Deci poate totuși ar trebui să ne trezim - sau măcar să ne trezim mai devreme - fiindcă neglijăm că locul de unde venim este locul straniu, exotic, ciudat, nebun. Ar fi cazul să vedem cu alți ochi.

Epilog. Închei aici. Închei seria aceasta. Am numit-o Ratări și alte posibilități fiindcă într-un mod pesimist am considerat fiecare cadru din film ca o ratare, iar după developare am analizat cu atenție roadele dându-mi seama că unele cadre chiar merită păstrate, chiar arătate altora. M-am distrat încadrându-le și chiar mai mult analizându-le și dându-le fiecăruia în parte o șansă.

Pentru a găsi restul imaginilor din serie vă rog să urmăriți toate imaginile etichetate Ratări și alte posibilități.

Ordinar de Oser (2)

Cluj-Napoca, martie 2014

Ordinar de Oser

Cluj-Napoca, martie 2014

Seria "Ratări și alte posibilități" părăsește cu totul valea Gersei și toate vecinătățile ei, însă vom reveni cu altă ocazie. Ne întoarcem la Cluj, orașul meu, pentru a termina seria. Și unde altundeva să încheiem o serie trasă în chip pe un vechi aparat foto decât la Oser, târgul drag de vechituri.

Satul care-a ațipit

Gersa, martie 2014

Multe râuri puternice își au obârșia pe versanții sudici ai munților Rodnei. Două dintre ele, cele mai estice de altfel, poartă numele de Rebra și Sălăuța fiind firele de apă ce umezesc neîncetat satele așezate pe văile lor. Pe deoparte Parva și Rebra asprite de versanți abrupți, iar pe de alta Hordoul, Telciul, Romuli și Dealul Ștefăniței împrăștiate sub măgurile rotunde.

Nu e de mirare că Gersa, valea din mijloc, rămâne uitată. Atunci când am dat eu, un orășean nedumerit, și tovarășul meu, Sorin, peste ea într-o iarnă cu multă zăpadă și cu cer întunecat, ne-am dat seama că am greșit drumul. Ajunsesem din greșeală într-o zonă pe care nu doar că nu o cunoșteam, dar niciodată nu am observat-o pe hartă. Întâmplarea a fost pădurea. Pădurea nu ne-a lăsat să trecem în vreo altă direcție cu toate că am trasat linii zadarnice prin desișuri doar ca să ne blocăm dinnou. Din cauza oboselii și a apropierii nopții, am nimerit într-un drum pe care l-am găsit în pădure ce ne-a slobozit în acceastă pustietate gospodărită.

În iernile înghețate, nu doar că nu mai curge pârâul împietrit sub plăcile de gheață, dar nici pasul de om nu se mai scurge dinspre josul văii spre liniștea în care doarme pustia de sus. Oamenii nu locuiesc aici în timpul iernii. Drumul Gersei distrus undeva la mijlocul lungimii lui este doar un motiv pentru a nu petrece lunile reci în solitudinea albă, iar mai ușor devine de trecut dintr-o vale într-alta către vecinii înstrăinați de tine decât să parcurgi la vale tot drumul cel lung către primele case încălzite.

Primăvara locul se trezește iar, deși anevoios fiindcă primele luni sunt nămoloase, iar drumul nu tot timpul primitor celor 4 roți. Iar trezirea, durează și se aude prin strigăte de la deal la deal, dar nu durează mult fiindcă vara trece și muncind timpul trece și mai repede. Toamna, calea e pregătită iar plecării cu desăgile pline, cu animalele obosite și cu toate uneltele care nu pot fi păstrate în siguranță în casele încuiate. Satul ațipește în liniște dinnou...